phoneTwitterFacebook
ear
 
When everyone has a home

Housing advice for Northern Ireland

Evacuări ilegale

În calitate de chiriaș, puteți fi evacuat numai dacă proprietarul dumneavoastră vă oferă un preaviz de cel puțin 28 de zile pentru a elibera locuința și obține o decizie de posesie a imobilului de la instanța de judecată. Dacă proprietarul v-a scos din casă fără să urmeze precedura corectă, acest lucru poate fi ilegal.

Evacuarea ilegală este o infracțiune civilă și penală. Contactați o agenție de consiliere, dacă credeți că e posibil ca proprietarul să vă evacueze ilegal.

Pot fi evacuat dacă am făcut plângere din cauza hărțuirii?

Dacă aveți un contract de închiriere cu termen fix  proprietarul nu vă poate evacua din cauza unei plângeri pentru hărțuire, cu excepția cazului în care el/ea dovedește că ați încălcat termenii contractului. Cu toate acestea, dacă sunteți aproape de sfârșitul contractului de închiriere, proprietarul poate refuza reînnoirea contractului.

În cazul în care nu există un contract de închiriere, proprietarul vă poate evacua dacă vă dă preavizul corespunzător de eliberare a imobilului.  Durata perioadei preavizului depinde de cât timp ați locuit în imobil.  Nu veți fi în măsură să opriți evacuarea în cazul în care proprietarul se adresează instanței, așadar ar fi mai bine  dacă pur și simplu eliberați locuința înainte ca proprietarul să inițieze o acțiune în instanță, pentru că dvs. va trebui să plătiți cheltuielile de judecată.

Locatarii licențiați în general nu au nicio protecție împotriva hărțuirii sau evacuării. Contactați o agenție de consiliere imediat, dacă sunteți locatar licențiat și credeți că proprietarul vă hărțuiește.

Pot preveni evacuarea de către proprietar?

Dacă proprietarul încearcă să vă evacueze fără a urma procedurile juridice oficiale, instanțele judecătorești pot fi în măsură să-l forțeze ca să vă permită să vă reîntoarceți în locuință. Instanțele de judecată pot impune de asemenea amenzi și acordă despăgubiri pentru chiriași, în cazuri extreme.

Dacă sunteți evacuat ilegal, în cazuri rare ați putea fi în măsură să efectuați următoarele:

  • re-intrare cu forța (atâta timp cât această acțiune nu este primejdioasă și este legală),
  • obțineți o interdicție judecătorească care vă permite re-ocuparea locuinței,
  • solicitați despăgubiri pentru pierderile ce le-ați suferit.

Unde pot obține ajutor pentru a-mi păstra locuința?

Contactați o agenție de consiliere, cum ar fi Serviciul Drepturi Locative - Housing Rights Service, dacă ați fost evacuat și nu sunteți sigur ce drepturi aveți. Consilierul poate să:

  • vă refere Secției de Igiena Mediului (Environmental Health Department) la consiliul local,
  • să vă ajute să negociați cu proprietarul sau să luați măsuri împotriva lui/ei,
  • să vă găsiți altă locuință.

Secția de Igiena Mediului (Environmental Health Department) din cadrul consiliilor locale au puterea de a urmări în justiție proprietarii care evacuează ilegal chiriașii. Poliția nu se implică în cazuri de evacuare ilegală cu excepția cazului în care evacuarea este violentă. Cu toate acestea, merită să contactați poliția dacă sunteți evacuat în mod ilegal, astfel vor există probe pe care le puteți folosi mai târziu, dacă va fi necesar. Dacă preferați să nu contactați poliția, poate doriți să contactați politicieni locali sau grupuri comunitare, ca să aveți probe pe care le puteți folosi mai târziu.

(Direcția Fondului Locativ) Housing Executive are o obligație legală de a oferi consiliere pe probleme locative și informații pentru prevenirea fenomenului persoanelor fără adăpost, oricărei persoane interesate în Irlanda de Nord.